Ma gandeam in urma unei emisiuni, pe care am analizat-o pentru Masterat, la cateva cuvinte pe care le-a spus invitatul acelui talk-show, un om simplu care nu era vorbitor cu exercitiu. Nu a fost prima oara cand le-am auzit sau cand le-am citit, insa de data aceasta au avut un ecou mai puternic pentru mine. El a spus ca "am ajuns sa fim doar niste cifre". Stiu, suna foarte plastic. Este. Pana la urma, de cand ne nastem si pana murim, suntem niste cifre...CNP, cartea de munca, carnetul de sofer, legitimatiile de la liceu, facultate, biletele de avion, de teatru...al catelea copil suntem, al catelea frate? a cata iubire? al catelea coleg? si mai sunt bine inteles si alte numere...colective, dar la fel de defaimatoare, din puctul meu de vedere: numar de disponibilizati, someri, morti in accidente, nasteri, cazuri de boala. Si lista poate sa continue mult si bine. Sunt cifre pe care le reprezentam noi, ca persoane, in toata complexitatea noastra, de-a lungul exitentei noastre. Sunt expresii pe care oamenii din jurul nostru le folosesc pentru a se referi la noi. Exista mai ales in presa, dar si in viata de zi cu zi a oricaruia dintre noi, o goana dupa cifre. Nu, cifrele nu spun multe. Practic, nu sunt nimic si nu reflecta decat o cantitate.
Se pare, totusi, ca oamenii au inceput sa fie redusi la a fi doar niste numere. Este adevarat ca faciliteaza centralizarea si controlul insa se vorbeste atat de nonsalant de numere, mai ales in situatiile negative, incat parca se diminueaza foarte mult gravitatea unor situatii. In spatele celor 150 de morti dintr-un accident sau a celor 20.000 de disponibilizati, sunt oameni. Fiecare in parte, este un om, nu vorbim de o entitate abstracta. Eu nu cred ca numerele dovedesc amploarea unei intamplari, cred ca, din contra, oamenii au devenit deja imuni la cifre si se trece cu mai mare usurinta peste toate evenimentele prezentate in numere, pentru ca mie, cel putin, mi-e greu sa asociez numarul cu omul. dar poate acesta este scopul folosirii lor, in definitiv.

0 impresii, sugestii:
Trimiteţi un comentariu